Biografie

Născută la 3 ianuarie 1894, la Bacău, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București.  Scriitoare plurivalentă, debutând la nici 18 ani în presa vremii cu cronici teatrale și plastice, având și curajul participării ca infirmieră în spitalele înțesate de răniții primului război mondial, a vehiculat  multiple genuri literare sau jurnalistice – de la schițe și nuvele, la roman  și reportaje, de la  cronică dramatică la publicistică, de la dramaturgie la versuri, activând fecund și versatil în spațiul editorial, în special, al perioadei interbelice. Scrierile abundente îi aduc notorietatea epocii, dar nu și elogiile criticii. Considerată ca un scriitor de valoare moderată, totuși, Sarina Cassvan a excelat în literatura pentru copii, în primul rând printr-o activitate de traducere, mai ales în anii ’20, când, la editura Socec a publicat numeroase adaptări din literatura franceză sau germană a unor albume pentru copiii preșcolari, dar și prin traducerea unor nume importante din literatura universală  – Jules Verne, Lev Tolstoi sau Stefan Zweig.

A publicat numeroase povestiri, traduceri sau originale, în paginile revistelor pentru copii ale epocii – Revista copiilor și a tinerimei, Gazeta tinerimei, Lumea copiilor sau Dimineața copiilor, fiind autoarea și a unor piese dramaturgice jucate cu un real succes la Teatrul Popular din București sau la Teatrul Național din Chișinău. A fost căsătorită o perioadă cu scriitorul Ion Pas, cunoscut și el pentru implicarea în literatura pentru copii. Fratele său a fost jurnalistul și criticului de film interbelic, Nestor Cassvan. A decedat la 8 ianuarie 1978, la București.

Traduceri

  • Povești cu vrăjitori și zîne, Charles Perrault, Ed. Tineretului, 1966
  • Uriașul Periferigerilerimini, Charles Perrault, Ed. Ion Creangă, 1970
  • Nebunateca pisică Gus, Christian Pineau, Ed. Ion Creangă, 1970

 

Cărți