Biografie

Dacă cel mai prolific scriitor pentru copii al perioade interbelice rămâne N. Batzaria, gloria succesului de vânzări i-a revenit lui Florian Cristescu al cărui volum, „Familia Roade-mult” a avut nu mai puțin de 10 ediții în perioada interbelică, plus încă două în perioada comunistă, după ce numele său a fost eliberat de pe lista celor interzise.

Născut la 1 august 1884, la Segarcea de Vale, județul Teleorman, precum un alt militant al literaturii pentru copii din epocă, Teodor Castrișanu, Florian Cristescu, format ca pedagog, o vreme institutor în Turnu-Măgurele, apoi revizor școlar de Teleorman, a fost un fondator de reviste pentru copii – Cimpoiul fermecat si Fluierașul, în primul deceniu al secolului XX, apoi, după Marea Unire, devenind pe rând, deputat (1921), senator, membru în Consiliul General al Instrucțiunii Publice, contribuind substanțial la modernizarea învățământului și la propagarea literaturii pentru copii în România. Pe lângă literatura de calitate, a fost și autorul unor manuale, unele  în colaborare cu Petre Dulfu – „Abecedar”, „Carte de citire” pentru clasele III-IV”, „Geografia continentelor” sau manuale de Aritmetică și Caligrafie, realizate în colaborare cu profesori de specialitate.

Deși a decedat în 1949, implicarea în politică a determinat ani buni de suprimare a numelui său din planul editorial al epocii comuniste.