Biografie

[Constantin Munteanu]

Născut la 19 ianuarie 1919, la Muncești, actual parte componentă a Chișinăului, oraș unde absolvă clasele primare și cele liceale, mutându-se ulterior la București unde va studia Dreptul. Debutează la Chișinău în anul 1940 cu o plachetă de versuri semnată sub pseudonim, în anii ulteriori publicând peste 10 volume de versuri, dar odată cu terminarea războiului și instaurarea comunismului, cariera sa literară este deviată de la publicare, abia în anul 1954, într-un incipient dezgheț ideologic, obține dreptul de a publica, apoi, iar primește interdecție, revenind în drepturile sale editoriale din 1964. Deși în anii ’40, se făcuse cunoscut în literatura basarabeană ca un poet visceral, puternic impregnat de metafore melancolice, în anii comunismului refugiul său a fost literatura pentru copii, devenind un meșter iscusit la croit ghicitori, fiind unul dintre puținii creatori de acest gen. S-a stins din viață la 3 martie 1981, la București.

Cărți