Născut la 6 iulie 1920, în satul Cacica, în zona pitorescă a Obcinelor Bucovinei.  Cursurile primare și cele gimnaziale le face trecând prin școlile rurale din zona natală, iar liceul îl absolvă la Câmpulung Moldovenesc, după care, în 1941 se înscrie la Școala de Ofițeri de Rezervă de la Ploiești. Pleacă pe front, de unde revine la sfârșitul războiului, continuându-și studiile de Drept întrerupte, absolvindu-le în cadrul Facultății din Iași. Încă din 1945 devine membru activ al PCR, iar din 1948 este încadrat ca redactor al cotidianului sucevean Zori noi, ulterior se transferă la București unde lucrează în redacțiile unor publicații variate tematic –  Săteanca, Femeia, Luceafărul sau Viața militară. Debutul literar se produsese în anii liceului cu o povestire publicată într-o revistă locală suceveană, în fapt, Dragoș Vicol a publicat în mai toate revistele locale ale anilor ’40, însă ajunge un personaj percutant al proletcultismului odată cu apariția plachetei de poezii ‘Scrisori de la tata’, premiată în 1949 de Ministerul Informațiilor, devenind unul dintre cei mai publicați autori români ai anilor ’50, cu o operă diversă stilistic – de la roman la dramaturgie, la versuri și scenariu de film, dar solid dogmatizată. Relaxarea ideologică după 1964 îi diminuează statutul de activism de forță, repliindu-se în zona tematicii militare, atât publicistic, cât și editorial. În literatura pentru copii a pendulat între poezie și proză, păstrând invariabil tonul oficial al epocii. A decedat la 22 decembrie 1981, la București, iar din 2002 biblioteca din comuna bucovineană Sadova îi poartă numele.