Biografie

Născută la Timișoara la 5 aprilie 1927, absolvă studiile Facultății de Filologie din București în 1950, perioada în care începe să publice proză pentru copii în revistele epocii, iar debutul editorial nu se lasă așteptat, un prim volum dintr-o suită impresionantă apărând în 1954. Dacă în  primele sale volume subiectele dezvăluiau un fantast temperat, pe teme populare, cu timpul, Viorica Huber se îndreaptă spre o tematica modernă, în a doua parte a anilor ’60 intrând în pleiada scriitorilor ce debarcau cititorii în spațiul cosmic, trecând de la literatura dedicată celor mici la texte mai ample, mai substanțiale narativ, cu certă destinație unui public adolescentin sau amator de literatură SF. Din 1970 începe să semneze volumele cu numele de Georgina Viorica Rogoz fiind căsătorită cu scriitorul SF, Adrian Rogoz. O parte importantă a carierei sale literare a dedicat-o teatrului pentru copii, atât prin piese originale, cât și prin dramatizari pentru teatrul radiofonic.   Din anii ’80 s-a stabilit în Germania alături de familie.

Cărți