[Emilian Ilarion Bălășescu]

Născut la 9 februarie 1924, la București, absolvă Liceul ‘Mihai Viteazul’, însă desfășurarea războiului împinge în derivă studiile universitare, fiind înrolat ca soldat, numărându-se printre combatanții luptelor din jurul Bucureștilor imediat după semnarea actului de la 23 august 1944. Deși unchiul său matern era un proeminent ziarist al epocii,  directorul serviciului de presă din Ministerul Propagandei și Presedintele Sindicatului Ziariștilor, se înscrie în PCR încă din 1944. După absolvirea Facultății de Litere și de Filosofie a Universității bucureștene, devine succesiv profesor la liceele bucurestene ‘Matei Basarab’ și ‘Spiru Haret’, în paralel lansându-se într-o activitate literară acerbă, respectând cutumele propagandei, devenind membru și în cele din urmă chiar liderul cenaclului „D. Th. Neculuță”, specializându-se în poezia „patriotică și cetățenească”, tematică folosită în mod util pentru a ocupa diferite funcții în dogmaticul sistem cultural al epocii – șeful secției de poezie al Casei centrale de creație populară din cadrul Ministerului Culturii, președintele Comisiei de cenzori al Uniunii Scriitorilor, secretar al organizației de partid al revistelor bucureștene coordonate de Uniunea Scriitorilor, în toată această perioadă funcționând ca redactor (din 1963) al Gazetei literare, secretar general de redacție (din 1968) la România literară, aceeași funcție având-o ulterior și la Luceafărul, dar dincolo atașamentul voit sau nevoit față de resorturile unui sistem reprimator, Teodor Balș și-a adus totuși un aport consistent în spațiul cultural românesc, fiind un traducător de elită din literatura spaniolă, tălmăcind din Cervantes, Federico Garcia Lorca sau Lope de Vega. În literatura pentru copii a avut o singură prezență editorială, pe tematica sa recurentă de festivism istoric. S-a stins din viață la 27 iulie 1983, la București.

• Marele Premiu al jocurilor latinității, Avignon, 1978
• Premiul Uniunii Ziariștilor din România, 1980