Născut la 14 noiembrie 1930, la Iași, a debutat în anul 1950 cu versuri pentru copii, făcând parte din „generația Labiș”, alături de Radu Cosașu, Lucian Raicu, George Tomozei sau Florin Mugur, cu toții elevi ai funestului experiment numit Școala de Literatură și Critică literară ‘Mihai Eminescu’, absolvită în 1954. Anii ’50 au continuat să fie ani de confruntare, de formare/deformare, de căutare, de încercari în domeniul poeziei, unele chiar caricaturale în elanul lor proletcultist, publicând câteva volume de versuri pentru copii în normele teziste ale epocii, dar marea (re)lansare a lui Horia Aramă a fost după 1964 când a asenelizat pe teritoriul, pe atunci necunoscut, al literaturii SF, arborând printre comete și asteroizi flamura delicată a metaforei, în fapt, o altă fațetă poetică ce-și aștepta descleștarea, devenind un consacrat autor al genului. A făcut parte din redacția revistei Cutezătorii încă de la începuturile ei, în paginile careia a publicat numeroase povestiri SF și scenarii BD. Din 1971, a îndeplinit în paralel și funcția de redactor-șef al publicației Racheta cutezătorilor. S-a stins din viață la 22 octombrie 2007, la Constanța.
- a scris scenariul filmului de animație cu păpuși Musafirul nedorit – regia: Traian Fericeanu, G. Saidel; decoruri: Lucreția Sibianu; păpuși: Ella Conovici; muzica: Aurel Giroveanu; imaginea: Constantin Iscrulescu (Studioul de film „București”, 1959)
- scenarii BD publicate în revista Cutezătorii: „Aripile lui Vuia”, planșă unică, ilustrații Puiu Manu (nr. 5/1968); „Planeta răpită”, 15 episoade, ilustrații Pompiliu Dumitrescu (nr. 18-31/1969); Omul-radar, 12 episoade, ilustrații Nicu Russu (nr. 52-53/1970 – 10/1971); „Întâlnire în spațiu”, în două părți, 9+9 episoade, ilustrații Valentin și Liana Tănase (p. I: nr. 49/1980-5/1981; p. a II-a: nr. 12- 22/1981)
- scenariu BD publicat în Almanahul copiilor 1983: „Maelstrom”, 10 planșe, ilustrații Valentin Tanase
Traduceri:
- Fetița plîngăreață, A. și P. Barto, Ed. Tineretului, 1955
- Trenuțul trece prin oraș, Leda Mileva, Ed. Tineretului, 1964