Cunoscut sub numele monahal Bartolomeu Anania, s-a născut la 18 martie 1921 în comuna Glăvile, județul Vâlcea, în familia unui mic negustor rural cu origini transilvănene. Din 1933 pleacă la București pentru a urma Seminarul Teologic, unde-l are printre profesori pe scriitorul Anton Holban și, pasager, pe Eugen Ionescu. La 16 ani scrie un scenariu radiofonic ce va fi difuzat în cadrul unei emisiuni teatrale, dar totodată se raliază mișcării legionare intrând în obiectivul Siguranței. După absolvirea bacalaureatului se călugărește  sub numele de Vartolomeu la Mănăstirea Antim din București, urmând studii teologice continuate ulterior la Sibiu și Cluj, la Cluj înscriindu-se si la cursurile Conservatorului maghiar (secția de vioară) și ale facultății de medicină, de unde va fi exmatriculat în 1947, finalizând doar studiile teologice în anul 1948. Debutul literar se va produce în anul 1941 prin publicarea unei poezii în revista Dacia rediviva pe care o si edita, publicație la care au mai colaborat Ștefan Augustin Doinaș, Cicerone Theodorescu, Ion Vlasiu, dar debutul în adevărata lume a literaturii a fost în revista Gândirea, în martie 1942. Din 1948, de la instaurarea comunismului, biografia lui Valeriu Anania devine convulsivă și enigmatică, cu sincope și ostracizări, cu anchete și detenții, iar după eliberarea din 1964 cu multiple oportunități și privilegii, din 1966,  timp de zece ani, trăind în Statele Unite îndeplinind diferite funcții în cadrul Arhiescopiei române ortodoxe, în același timp devenind un dramaturg destul de jucat de teatrele provinciale și un autor publicat constant editorial. Din 1993 devine arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, iar din 2006 mitropolit al  Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. S-a stins din viață la 31 ianuarie 2011, la Cluj-Napoca.