Născut la 21 iulie 1821 (după alte surse la 14 iunie 1819) în ținutul Bacăului, într-o familie cu origini grecești și italiene, își va lua bacalaureatul la Paris, dar nu-și va termina studiile universitare, nici cele de Medicină, nici Drept, începute concomitent în capitala Franței. Preferă să călătorească, să cunoască noi spații și obiceiuri, refuzând funcții politic-administrative, dar într-un final acceptă  conducerea Teatrului din Iași, nou înființat, alături de Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi (1840). Cutreieră satele Moldovei culegând poezii, balade, doine și snoave, și fascinat de tematica fantastică începe, să prelucreze aceste surse etnografice ce vor sta la baza operei sale. Participă direct la revoluția de la 1848, apoi luând calea exilului, își continuă călătoriile ce îi vor deveni o alta sursă de inspirație. Își dorea modernizarea Țărilor Române și primul pas îl făcea chiar el, dezlegându-i din robie pe țiganii de pe moșia sa la Mircești. Ales în divanul ad-hoc al Moldovei, participă ca deputat unionist la Unirea celor două ținuturi românești și scrie celebra poezie „Hora Unirii”. Devine Ministru Afacerilor Străine, cu principala țintă să facă propagandă noului stat format în toate cancelariile Europei. Membru al Cenaclului Junimea. Odată cu instaurarea regalității, treptat se va retrage la moșia sa de la Mircești unde va scrie arhicunoscutele sale povesti și legende.  Moare la 22 august 1890, la Mircești, județul Bacău.

Paradoxal, în timpul vieții și, apoi, în prima parte a secolului XX, Vasile Alecsandri nu era catalogat ca un autor pentru copii, dar odată cu instaurarea comunismului, poveștile și legendele sale versificate, nestigmatizate dogmatic, sunt tipărite masiv în ediții populare, dar și  ilustrate, devenind subiecte de manuale școlare, alături de Mihail Sadoveanu fiind cel mai publicat scriitor român în perioada anilor ’50-70.