Născut la 20 noiembrie 1901, la București, a fost nevoit de timpuriu să întrerupă studiile școlare secundare, practicând diferite meserii – muncitor într-o fabrică de parchete, funcționar, desenator, corist de ansamblu la Opera, până când, într-un final, reușește să treacă examenele liceale în particular, obținând diploma de bacalaureat ce i-a permis să funcționeze o perioadă ca profesor de desen. Apropiat publicațiilor de stânga interbelice, debutează obscur în 1920, dar adevăratul salt în lumea literaturii îl va face în 1924 sub patronajul lui Ion Pas cu o suită de versuri în paginile revistei Omul liber. Sub numele adevărat sau sub pseudonim (semna ca Eliza Balaban articole combative în efemera revista Drumul femeii), a publicat numeroase articole și scrieri literare în mai toate revistele de stânga apărute în anii ’30 – Reporter, Șantier, Cuvântul liber, Dacia Nouă, o perioadă fiind cronicarul de artă al cotidianului Epoca și al revistei literare Cronicarul. După 23 august 1944, cu aureola recunoscută de scriitor militant, primește diferite funcții culturale, scrie versurile primului imn al Republicii populare, este conducător de cenaclu unde debutează tinerii lupi ai scrisului proletar, publică versuri și proză în disciplina epocii, dar are instinctul de a se apropia de literatura pentru copii unde-și îndeamnă ofensiv talentul, poate ca o compensare, să exulte, să facă tumbe, să redea vivace naturalețea copilăriei, publicând primul volum de succes al literaturii pentru copii din epoca feroce a stalinismului, Rici-Rici, în nici 10 ani având 3 editii consecutive, de fiecare dată mai expansive textual și mai  îmbunătățite grafic.  Tot în sfera literaturii pentru copii a tradus proză din limba rusă. A decedat la 31 martie 1965 la București.  Fratele său a fost regizorul de teatru Ion Șahighian (1897-1965), iar fiul său, care-i poartă numele, Alexandru Al. Șahighian, este un renumit traducător contemporan.