Biografie

Născuta la 3 ianuarie 1894, la Bacău, urmează cursurile Facultătii de Litere și Filosofie din București.  Scriitoare plurivalentă, vehiculează multiple genuri literare sau jurnalistice – de la schițe și nuvele, la roman  și reportaje, de la  cronică dramatică la publicistică, de la dramaturgie la versuri, activând fecund și versatil în spațiul editorial, în special, al perioadei interbelice. Scrierile abundente îi aduc notorietatea epocii, dar nu și elogiile criticii. Considerată ca un scriitor de valoare moderată, totuși, Sarina Cassvan-Pas a excelat în literatura pentru copii, în primul rând printr-o activitate de traducere, mai ales în anii ’20, cand, la editura Socec a publicat numeroase adaptari din literatura franceză sau germană a unor albume pentru copiii preșcolari, dar și prin traducerea unor nume importante din literatura universală  – Jules Verne, Lev Tolstoi sau Stefan Zweig.

A publicat numeroase povestiri, traduceri sau originale, în paginile revistelor pentru copii ale epocii – Revista copiilor și a tinerimei, Gazeta tinerimei, Lumea copiilor sau Dimineața copiilor, fiind autoarea și a unor piese dramaturgice jucate cu un real succes la Teatrul Popular din București si la Teatrul Național din Chișinău. A fost căsătorită cu scriitorul Ion Pas, cunoscut și el pentru implicarea în literatura pentru copii. A decedat la 8 ianuarie 1978, la București.

Cărți