Născut la 14 mai 1926, la București, în liceu l-a avut profesor pe Mihail Sebastian, al cărui elev favorit era datorită unei impresionante culturi muzicale. Deși absolvent de Medicină, Ionel Hristea s-a orientat imediat cu o lacomă cutezanță spre marea sa pasiunea, muzica clasică, devenind muzicolog și un adevărat promotor al acestui gen artistic, începând din 1945 să colaboreze cu radioul public, cu evocări de compozitori, cronici de concerte sau scenarii (și pentru copii), cu timpul extizându-se cu acribie în ziarele și revistele epocii, publicând prezentări sau cronici tematice, apoi a continuat o constantă colaborare cu radioul public. Cu timpul, amplificându-și tehnica scrierii de scenarii sau librete, devine dramaturg și scenarist de film, debutul* său în teatru, în 1962, pe scena Teatrul Bulandra, fiind în regia lui Lucian Pintilie. În cinematografie, a colaborat la scenariile filmelor „Darclée” (regia Mihai Iacob, 1960), respectiv „Meandre” (scris în colaborare cu Horia Lovinescu, regia Mircea Săucan, 1967). Pentru copii, a realizat un scenariu radiofonic dedicat copilăriei lui Mozart și a fost autorul unor volume de povestiri despre muzicieni, dintre care unul dedicat exclusiv lui George Enescu. S-a stins din viață la 3 martie 1970.
- Copilăria lui Mozart – Electrecord, EXE 03192, 1984 (regia Dan Puican)
- * „O singură viață”, Teatrul Lucia Sturdza-Bulandra, premiera 4 decembrie 1962
