Biografie

Născută la 16 mai 1925 la București, dar cu rădăcini genealogice oltenești, fiica unui cofetar de la Capșa, urmează cursurile Școlii Normale „Elena Doamnă” din dealul Cotrocenilor, dar nu va urma o carieră de învățătoare, ci urmează Facultatea de Filosofie a Universității din București. Din 1950, debutează la propriu, publicistic și profesional, în lumea sinuoasă a literaturii, devenind redactor la Editura de Stat,  urmând cursurile Școlii de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, rămânând ulterior chiar cadru didactic în cadrul Școlii, în perioada 1952-1954, iar după desființarea acestei instituții, devine consecutiv redactor la  Contemporanul, redactor-șef al revistei Arici-Pogonici și șefa secției literare a revistelor pentru copii, iar o perioadă a făcut parte din colegiul redacțional al revistei Luceafărul. O dată cu schimbările editoriale din anul 1969, cariera sa se desprinde de birourile redacționale, schimbându-le cu lumea mai tumultoasă a cinematografiei, întâi ca director la studiourile Buftea, iar din 1971 până la pensionarea din anul 1983 conduce studioul Animafilm. Deși s-a stins într-un nemeritat anonimat, opera Luciei Olteanu a așternut un covor fermecat, de la versurile sale minuțios calibrate pentru a cuprinde fantastul copilăriei până la scenariile BD,  cu zburdalnicele personaje Mac și Cocofifi, ce au purtat cu entuziasm generații succesive de mici cititori. A fost soția scriitorului Tiberiu Utan, directorul editurii Ion Creangă. A decedat la 17 iunie 2015, la București.

  • Premiul pentru proză al Consiliului Național al Organizației Pionierilor pentru volumul Bună seara, Dorli! – 1978
  • Premiul CNOP pentru poezie pentru volumul Lumea într-un degetar – 1981
  • Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru literatura pentru copii și tineret pentru volumul Lumea într-un degetar – 1982
  • Premiul ACIN pentru scenariu de scurt-metraj – 1982

Filmografie animație – scenarii

  • Inima cea mică (regia și grafica Liana Petruțiu)
  • Cine a găsit vise frumoase (regia și grafica Liana Petruțiu) – 1982
  • Țara mea (co-scenariu și regia Tatiana Apahideanu) – 1983
  • Baladă pentru mărgica albastră (co-scenariu și regia Luminița Cazacu) – 1983
  • Cadoul neașteptat (co-scenariu și regia Marian Mihail) – 1987
  • Iedul neascultător – ep. 1 din serialul „Aventurile lui Gore și Grigore” (co-scenariu și regia Olimp Vărășteanu) – 1987
  • Oul minune – ep. 2 din serialul „Aventurile lui Gore și Grigore” (co-scenariu, regia și animația Olimp Vărășteanu) – 1987
  • Drumul drept (regia Olimp Vărășteanu) – 1988
  • Bradul care face alune – ep. 3 din serialul „Aventurile lui Gore și Grigore” (co-scenariu și regia Florin Anghelescu) – 1988
Cărți