[Ariane Loewenstein]
Născută la București, la 15 mai 1931, începe să scrie încă de pe băncile școlii, publicând în paginile publicației Revista elevilor. După absolvirea studiilor filologice la Universitatea din București, este angajată ca redactor la Viața Românească, colaborând cu proză scurtă la numeroasele reviste culturale ale vremii. În debutul anilor ’50 s-a făcut remarcată prin scrierile dedicate copiilor, abordând un stil efervescent, ludic, departe de clișeele rigide ale epocii, dar probabil că literatura pentru copii a fost doar o supapă de respirație creativă, de la mijlocul anilor ’60, odată cu o palpabilă diluare ideologică, scriitoarea renunțând definitiv la acest gen literar. A fost căsătorită inițial cu scriitorul Victor Vîntu, semnând amândoi și o carte pentru copii, iar ulterior cu criticul literar Lucian Raicu, împreună emigrând în Franța în anul 1986. A decedat în 2016, la Paris.
