Născut la Iași la 5 ianuarie 1878. După studiile primare din orașul natal, se înscrie, ca fiu de ofițer, tatăl său fiind colonelul Emanoil Gârleanu, la Școala de fii de militari din Iași, unde îl va avea coleg pe viitorul scriitor al mărilor, Jean Bart. Urmează apoi Școala de artilerie și cea de infanterie, dar nu se poate acomoda unei cariere militare, renunțând temporar la armată. Încearcă studii literare, rapid abandonate, dar se apropie de revista ieșeană Arhiva și de cenaclul literar din jurul ei condus de A. D. Xenopol, unde și debutează la 1900 cu o poezie semnată cu pseudonimul Emilgar. În 1902, la insistențele familiei, revine în armată, în cadrul garnizoanei din Bârlad, unde unchiul său, maiorul Macri era ofițer activ. Viața culturală a Bârladului începutului de secol XX nu avea deloc un aer mohorât, așa că poetul este stimulat să fondeze o revistă culturală, Făt-Frumos, ce va deveni imediat un reper important în noile tentații de modernizare a literaturii autohtone. Inițiată în 1906, revista, ca și viata poetului la Bârlad, ar fi dăinuit cu siguranța mulți ani, dar o lege brutală și injustă, care stipula că un ofițer nu se poate căsători cu o fată fără zestre de un anumit cuantum. Fără nicio ezitare, Emil Gârleanu își dă demisia din armata și părăsește orașul unde-și găsise, totuși, un sens uman și literar, se căsătorește cu femeia aleasă, din păcate prea săracă pentru regulamentele militare ale epocii, și se mută la București, unde începe o colaborare la revista lui Nicolae Iorga, Neamul românesc, devenind la scurt timp secretarul ei de redacție. Chiar în acel an i se naște unicul copil, Rodica, ce-l va determina să scrie seria de schițe „Din lumea celor care nu cuvântă” ca un dar fiicei sale. Grav bolnav de o afecțiune renală, decedează la 2 iulie 1914, la Câmpulung-Muscel, unde se instalase la recomandarea medicilor.
Cariera lui Emil Gârleanu, deși scurtă, întinsă pe mai puțin de 15 ani, a implicat multiple colaborări cu revistele literare ale epocii, publicarea de volume originale sau traduceri, perioada de directorat a Teatrului Național din Craiova, unde l-a adus secretar literar pe Liviu Rebreanu, ceea ce a însemnat un reviriment total al spațiului cultural craiovean, regizarea filmului ‘Cetatea Neamțului’ – toate acestea împlinind un destin curajos, efervescent, substanțial creativ și organizatoric, care a lăsat o amprenta vie, inconfundabilă și perenă în cultura românească.
